Universitatea Sapientia – Facultatea de Științe și Arte, Cluj-Napoca – kv.sapientia.ro

sapientia.ro

Pagina principală /

Despre facultate

Tradiţia Clujului în învăţământul superior şi în resursele intelectuale a făcut posibilă lansarea specializărilor care nu există sau care au număr limitat de şcolarizare. Totodată sunt date atât condiţiile pentru pregătirea profesională cât şi sprijinirea programelor de cercetare ştiinţifică prin Institutul Programelor de Cercetare al Fundaţiei Sapientia.

Structura pe patru piloni a universităţii se materializează urmând ca după înfiinţarea facultăţilor din Miercurea-Ciuc şi Târgu-Mureş în 2001, respectiv instituţia parteneră din Oradea, şi facultatea din Cluj să-şi lanseze activitatea în octombrie a anului 2002 cu programul de studii Ştiinţa mediului. Oferta programului de studii s-a îmbogăţit în anul universitar 2003/2004 cu Cinematografie, fotografie, media, respectiv în 2006/2007 cu Relaţii internaţionale şi studii europene. În luna septembrie a anului 2011 am reuşit să pornim şi al doilea an de specializarea Drept.

În prezent la Facultatea de Ştiinţe şi Arte sunt înscrişi aproximativ 300 studenţi, iar numărul profesorilor din țară şi din străinătate a ajuns la numărul de 50.

Calendar de evenimente

noiembrie 2019

LuMaMiJoViDu
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930